Proiect de parteneriat strategic: Erasmus K2+:Cultural Heritage Album Raw Makers.
Tări participante: România, Turcia, Polonia, Italia, Lituania.
Ultima zi a activităților din proiect a fost dedicată evaluării evenimentelor din cadrul proiectului și ceremoniei de acordare a certificatelor…Un minunat prilej de a fi sub semnul bucuriei de a împărtăși obiceiuri și tradiții din alte culturi, frontierele și barierele lingvistice estompându-se treptat și amplificând emoțiile unui valoros schimb de experiențe interculturale.
WhatsApp Image 2023-04-28 at 22.00.26
4
3
1
Cea de-a patra zi a evenimentelor din cadrul proiectului a debutat cu o serie de activități de stimulare a creativității si dezvoltare a unor abilități practice prin utilizarea unor interesante tehnici de lucru. Produsele obținute au încântat ochiul privitorilor, oferind satisfactie deplină copiilor din țările participante. Au urmat, apoi, alte călătorii interesante, menite a pune în valoare specificul acestei zone geografice. Vizita în orașul Leeton, sanctuarul federal al Liciei antice, a adus informații prețioase despre unul dintre cele mai importante centre religioase din regiune. Excursia s-a încheiat cu descoperirea frumuseții orașului antic Patara, cu plaja superbă, în care țestoasa mediteraneană Caretta- Caretta depune ouă si clocește din cele mai vechi timpuri.
8
7
6
4
3
2
1
Cea de-a treia zi a activităților a debutat cu utilizarea aplicației Canva în realizarea unor broșuri, gazdele continuând cu prezentarea unor dansuri tradiționale și a unor instrumente de muzică folk, elemente de interculturalitate care au încântat oaspeții. Manifestările culturale din spațiul școlii au fost completate cu o altă excursie interesantă, in care elevii au avut plăcută ocazie de a vizita un important obiectiv turistic, precum muntele Babadag, ce oferă o priveliște uimitoare, de la apele turcoaz ale Oludenzului până la imaginea fermecătoare a insulei Rhodos, din zilele senine. În continuare, s-a făcut un popas la Laguna albastră. Excursia s-a încheiat cu o vizită în Kayaköy, orașul – fantomă, format din sute de case și biserici în stil grecesc, păstrat acum ca un sat muzeu.
WhatsApp Image 2023-04-26 at 21.52.01
WhatsApp Image 2023-04-26 at 21.40.53
6
4
3
2
1
Cea de-a doua zi a activităților din proiect a fost dedicată vizitei în Pamukale, dovada vie a reprezentării moștenirii culturale a țării.Vizita a fost urmată de o excursie în orașul Buldan .Casele tradiționale turcești și micile ateliere de fabricare a țesăturilor din bumbac au încheiat excursia din cea de-a doua zi a activităților de învățare din cadrul proiectului.
WhatsApp Image 2023-04-25 at 23.35.02
6 2023-04-25 at 23.56.43
5 2023-04-25 at 23.45.45
4 2023-04-25 at 23.40.05
3 2023-04-25 at 23.37.36
2 2023-04-25 at 23.35.02
1 2023-04-25 at 23.35.02
Prima zi a activităților transnaționale de învățare din Fethyie, Turcia, a fost dedicată festivității de deschidere, prezentării elementelor specifice culturii fiecărei țări participante, inițierii în utilizarea aplicației Canva și activităţii practice Ebru Art. A urmat un program artistic cu dansuri și cântece tradiționale, iar ziua s-a finalizat cu un bufet tradițional pentru elevii și profesorii participanți. În cadrul acestui proiect, România a fost reprezentată de echipa formată din coordonator, prof. Diana Salup- Rusu, prof. Lacramioara Toma, prof. Luminița Cășuneanu si elevi din clasele a VII -a si a VIII-a: Maria Ruxandra Pintilie, Caraciuc Arina, Bianca Gafincu, Matei Petrescu și Alesia Toma.