Erasmus+ pentru domeniul Educație Școlară – Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 Suceava, ambasadori ai educației europene în Franța

În cadrul Proiectului 2024-1-RO01-KA121-SCH-000207064 din al doilea an de acreditare Erasmus, în perioada 2 – 6 iunie 2025, un grup format din 11 elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 1 Suceava, însoțiți de cadrele didactice Lucasevici Cătălina-Gabriela și Sandu Daniela-Cornelia, a participat la o mobilitate de grup Erasmus+ în parteneriat cu Collège Emmanuel de Martonne din Laval, Franța.

Proiectul a urmărit dezvoltarea competențelor lingvistice, interculturale și STEAM      printr-o abordare practică, interdisciplinară și interactivă, într-un context internațional. Totodată, mobilitatea a vizat sprijinirea incluziunii și dezvoltării personale a fiecărui elev prin activități menite să încurajeze colaborarea, empatia și deschiderea către diversitate.

O săptămână plină de descoperiri

Pe parcursul mobilității, elevii au participat la un program bogat, îmbinând învățarea în aer liber cu ateliere creative și lecții interactive alături de colegii francezi. Printre cele mai importante activități s-au numărat:

  • Vizita istorică și creativă în Laval, cu elemente de istorie, artă, tehnologie și matematică;
  • Ore în sistemul educațional francez prin activitatea En classe avec toi, ce le-a oferit o experiență autentică de învățare;
  • Explorarea Grădinii Perrine, descoperind biodiversitatea locală și exprimând artistic impresiile trăite;
  • Activitatea „Descoperind universul laptelui”, axată pe învățarea prin descoperire și procese științifice;
  • Excursia la Saint-Malo, pe urmele corsarilor, cu lecții despre istoria maritimă a regiunii;
  • Vizitarea Mont-Saint-Michel, unul dintre cele mai spectaculoase situri culturale ale Franței;
  • Descoperirea regiunii Mayenne prin vizite la Sainte-Suzanne, peșterile Saulges și muzeul artistului Robert Tatin.

Mai mult decât o excursie

Pe lângă informațiile acumulate, elevii și-au dezvoltat abilitățile de comunicare în franceză și engleză, au învățat să lucreze în echipă și și-au descoperit noi modalități de exprimare artistică și științifică. Experiența a stimulat curiozitatea, creativitatea și respectul față de patrimoniul cultural și mediul înconjurător.

Spirit european și prietenii fără frontiere

Mobilitatea a întărit legătura dintre cele două școli și a promovat dialogul intercultural, lăsând în urmă amintiri, prietenii și dorința de a continua colaborarea. Pentru elevii participanți, Laval nu a fost doar o destinație, ci un pas important către o educație europeană modernă și deschisă către lume.